„Adoptă o familie!” continuă

În urmă cu mai mult timp am lansat o provocare tuturor celor care au dorit să se implice în sprijinirea familiilor din proiectele noastre. Am dat atunci posibilitatea ca oricine dorește, să poată „adopta” o familie, o persoană singură sau un copil, pe care să îi viziteze împreună cu lucrătorii Smiles și despre care să primească informații asupra progreselor înregistrate.

Ei bine, programul a atras mult interes și mulți dintre cei care au aflat despre demersul nostru ți-au exprimat dorința de a ajuta. Dintre toți, lucrătorii de la Celestica sunt un foarte bun exemplu de altruism și de grijă față de cei în nevoie. Odată ce au aflat cum se pot implica, au acționat și au devenit suporteri consecvenți ai programului nostru de asistare a familiilor în dificultate. Astfel, angajații diverselor departamente ale companiei Celestica au adoptat 20 dintre aceste familii, pe care le vizitează de câte ori au ocazia, dăruindu-le câte un pachet de alimente în fiecare lună! Le suntem recunoscători prietenilor noștri și apreciem eforturile pe care le fac pentru ca și cei mai nevoiași să aibă parte de câte o mică bucurie, în acest fel!

Celestica_martie2015

Tuturor celor care se gândesc să dea o mână de ajutor proiectelor de asistare a persoanelor nevoiașe, fie că vorbim de familiile cu posibilități modeste, fie că e vorba de o persoană fără locuință, un vârstnic ce nu mai are pe nimeni sau un copil care are nevoie de educație, le spunem să nu ezite! Orice sprijin, cât ar fi de mic, contează! Este esențial să ținem cont de această afirmație, care nouă, celor de la Smiles, ne-a devenit un motto: „Nu putem schimba lumea, dar putem schimba lumea CUIVA!”

Vă așteptăm cu bucurie, scrieți-ne sau vizitați-ne, dați-ne un telefon și vom fi bucuroși să vă prezentăm munca noastră, oamenii pe care îi ajutăm și diferența pe care compasiunea și dragostea le pot face în viața lor!

Echipa Smiles

About Asociatia Smiles

Dăruim zâmbete în fiecare zi !
Acest articol a fost publicat în De zi cu zi.... Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la „Adoptă o familie!” continuă

  1. ghitu spune:

    As vrea sa ajut și eu! Aștept sa mă contactați

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s