Aniversarea unui an de JFL, deschiderea ECO și vizita la Primărie

Săptămâna trecută am avut multe și variate activități, printre care deschiderea unui nou centru pentru vârstnici, vizite în proiecte cu echipa de vizitatori, întâlniri cu domnul primar al Oradiei…

Căminul pentru persoanele vârstnice de la Salonta, pe care noi ”intern” îl numim JFL (de la Joint Facility of Love) a împlinit un an de la deschidere, iar pe data de 26 octombrie am sărbătorit împreună cu prietenii noștri. Chiar dacă ușor tardiv, marcăm evenimentul și pe blog.

jfl_ani_1an

La eveniment au fost prezenți și multe persoane din comunitatea locală, reprezentanți ai bisericilor și grupurilor care ne-au sprijinit în diverse feluri de-a lungul acestui an, a fost prezent și președintele Asociației Smiles, domnul Kevin Hoy. După festivitate a urmat, bineînțeles, o gustare cu multe prăjituri și fursecuri!

A urmat deschiderea Centrului ECO (Elderly Centre Oradea) pe care am pomenit-o aici și care a prilejuit întâlnirea cu domnul Ilie Bolojan, primarul orașului. Dânsul a fost extrem de apreciativ la adresa organizației noastre, ne-am bucurat foarte mult să vedem că eforturile noastre nu au trecut neobservate iar pe viitor probabil că vor fi de asemenea și alte oportunități de colaborare între Asociația Smiles și diverse departamente ale Primăriei Oradea.

Ca o apreciere concretă, am fost invitați împreună cu toți cei 33 de musafiri din Marea Britanie în vizită la Primărie. Vineri am fost primiți așadar în Sala Mare unde domnul primar ne-a oferit o cafea și ne-a spus câteva cuvinte despre oraș, despre istoria lui și despre problemele mai actuale pe care le întâmpină. A răspuns cu multă amabilitate și întrebărilor care i s-au adresat iar la încheiere, ne-a invitat pe toți să vizităm turnul Primăriei, invitație care a fost acceptată de întregul grup.

intalnire_primarie

Mulțumim pentru bunăvoință și primirea prietenoasă care ni s-a făcut, a fost cu adevărat o onoare și un privilegiu să avem ocazia de-a sta de vorbă cu reprezentantul municipiului noastru, dar mai ales am fost încântați de dorința domnului primar de a întări colaborarea cu Asociația Smiles, pentru folosul persoanelor ce au nevoie de ajutor!

 

About Asociatia Smiles

Dăruim zâmbete în fiecare zi !
Acest articol a fost publicat în De zi cu zi.... Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s