Regent University la Asociația Smiles 2014

Vara aduce de obicei un număr mai mare de vizitatori la Smiles. Este perioada când cei mai mulți dintre prietenii noștri pot veni să (re)vadă proiectele noastre, oamenii pe care îi ajutăm, situațiile cu care ne întâlnim zilnic. Pe lângă activitățile obișnuite însă, în ultimele două săptămâni o echipă de 27 de persoane de la Universitatea Regent din Virginia ne-a vizitat pentru a face consiliere și pentru a susține diverse prezentări la partenerii Smiles.

Regent2014_1

În zilele de luni, 23 și 30 iunie, profesorii care au însoțit echipa de masteranzi, au susținut o prezentare pentru colegii și lucrătorii noștri. Printre subiectele dezbătute s-au regăsit chestiuni de interes pentru noi toți, ca de exemplu influența și efectele abuzului de alcool sau alte substanțe asupra relațiilor în familie, problemele create de oboseala pe care orice lucrător în asistență socială o resimte, violența în familie, etc. Am învățat și tehnici de relaxare și de calmare, toate foarte aplicabile celor cu care lucrăm.

În zilele următoare am vizitat numeroase proiecte pe care Asociația Smiles le derulează. Am întâlnit multe familii, multe persoane singure, copii, adulți, vârstnici, toți fiind afectați – mai mult sau mai puțin –  de diversele probleme ale vieții. Astfel, prietenii noștri americani au avut ocazia să cunoască mai în detaliu viața românilor… Alături de lărgirea experienței profesionale și de o înțelegere mai exactă a culturii și obiceiurilor noastre, ei au putut aduce o încurajare, un sfat sau o îndrumare celor pe care Smiles se străduiește să îi ajute în orice aspect al vieții lor.

Regent2014_2

Am avut ocazia de asemenea să cunoaștem mulți profesioniști și persoane implicate în munca socială de la instituțiile cu care Asociația Smiles colaborează pe diverse aspecte. Astfel, am avut o prezentare la Inspectoratul Județean de Poliție Bihor, pe tema comunicării, a negocierii și a rezolvării conflictului. La Universitate, studenții interesați au putut afla despre tehnici și tratamente ale copilului traumatizat. Colegii de la DGASPC Bihor au fost invitați la o prezentare pe parcursul a două zile, în prima s-a vorbit despre violența în familie și efectele ei, iar în a doua zi s-a discutat aceeași problematică a traumei copilului și adolescentului.

În ultimele două zile am fost musafirii Penitenciarului! S-a discutat, în prima zi, despre stresul post-traumatic și terapii pe care psihologii americani le folosesc și care pot fi de mare efect și la noi. Au fost pomenite chiar câteva tehnici pe care profesorul doctor Ben Keyes, conducătorul grupului, a promis că le va prezenta la un moment dat, într-o viitoare vizită, tehnici absolut inovatoare, cu rezultate remarcabile! Ei bine, așteptăm cu interes programarea viitoarei prezentări! A doua zi, personalul Penitenciarului a beneficiat de o prezentare pe tema prevenirii suicidului și evaluarea riscului în ceea ce-i privește pe deținuți.

O parte din echipa americană s-a întâlnit și cu personalul angajat la centrul nostru pentru persoanele în vârstă de la Salonta. După prezentările făcute și discuțiile purtate, am fost de-acord că fiecare a avut ceva de învățat și indiferent de diferențele de cultură și mediu de viață, sunt experiențe care ne sunt fiecăruia de ajutor.

Rezidenții centrului și-au păstrat programul normal de zi cu zi, iar după ce au servit masa de prânz și s-au odihnit puțin, câțiva dintre ei s-au putut relaxa jucând câteva partide de remi până aproape de servirea cinei.

Mulțumim colegilor de la Smiles, dar și celor din instituțiile partenere pentru implicare și pentru că au făcut posibile prezentările despre care am pomenit. În ordinea cronologică, doresc să mulțumesc Ioanei Indrieș și Mihaelei Pop de la IPJ Bihor, Danielei Maghiar și doamnei Trip de la Catedra de Psihologie a Universității Oradea, Roxanei Ojică de la DGASPC Bihor și Deliei Cormoș de la Penitenciarul Oradea. Apreciez sprijinul și bunăvoința pentru organizarea evenimentelor, vă mulțumim încă o dată!

Nu în ultimul rând, mulțumim voluntarilor-translatori, care au mijlocit comunicarea și conversațiile engleză-română. Au fost extraordinari, deci mulțumim pentru răbdare, interes și dedicare lui Cosmin, Alex, Oana, Cristina, Ramona, Gina, Anca.

Echipa de studenți masteranzi, profesori și terapeuți din Virginia a plecat, dar ceea ce am învățat de la ei credem că va rămâne și ne va fi de folos în munca noastră. Știu că ei au apreciat ocazia de a-i cunoaște pe români mai bine, știu și că ei înșiși au învățat câte ceva de la noi! Este foarte posibil ca înspre finalul anului să avem din nou o echipă de la Regent care va veni, pentru câteva zile doar. Dar în legătură cu asta vom posta mai târziu!

Vă doresc zile senine!

Adrian Matiș,
Director asistent
Asociația Smiles

 

 

 

 

 

 

 

About Asociatia Smiles

Dăruim zâmbete în fiecare zi !
Acest articol a fost publicat în De zi cu zi.... Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s